Arhimandritul Sofronie, Cuvântări duhovnicești, vol. 1, Cuvântarea 24 „O, CUM AŞ DORI CA VOI TOȚI SĂ FIȚI POEȚI!”

2c4c9-2

24 „O, CUM AŞ DORI CA VOI TOȚI SĂ FIȚI POEȚI!” (1)

Fișier audio: Архимандрит Софроний Сахаров Духовные беседы 24Как я хочу, чтобы вы все были поэтами mp3

Despre Postul Mare. Despre neapărata trebuință a însuflării. Despre postul lui Hristos în pustie. Despre asemănarea cu Hristos în vecinicie. Trebuie să devenim poeți însuflați şi nevoitori plini de bărbăție. Despre primirea vieții nezidite a lui Dumnezeu. Intelectul şi „nebunia credinței. ” Pentru ura de sine şi dragostea de Dumnezeu şi de aproapele. Despre suferințele lui Hristos din iubire pentru om. Pilda Sfântului Ioan Înaintemergătorul. Pomenirea Judecății de Apoi. De la cele mici, la nețărmurire.

Astăzi cuvântul meu este iarăşi către voi, fraţii şi surorile mele, care aţi venit nu demult. In două săptămâni începe Marele Post. Şi vreau să vorbesc acum puţin despre post.

De multe ori s’a vorbit despre faptul că putem introduce în facerile noastre, în cuvintele noastre, un înțeles sau altul. Cum şi ce trebuie să facem spre a preschimba acest Mare Post, din ceva ce ne înfricoşează, în ceva ce ne însuflă? Dacă monahul întâmpină Marele Post cu însuflare, atunci el curge cu adevărat ca o perioadă însuflată, ca o pregătire spre a primi lumina Învierii. Dar dacă omul se teme, atunci el îşi poate strica sănătatea, iar postul va fi pentru el un chin. Fie ca fiecare dintre voi, în duh, să îşi înrădăcineze în minte vreun chip al sfințeniei pentru a se însufla.

Vă voiu vorbi despre gândurile care mie mi-au fost prețioase. Ce am observat eu în viaţa lumii, a lumii oamenilor şi a lumii în general, în tot regnul animal? Singur omul este în stare să se rețină prin înfrânare atunci când în fața lui se află mâncare – omul căruia i s’a dat duh ca şi chip al Dumnezeului Vecinic Care înfăptuieşte dintru nimic. Opriți-vă asupra acestui gând. Astfel, dacă ne vom înfrâna de la mâncare, sau de la somn, sau de la mai ştiu eu ce – toate acestea vor lucra spre a face să crească în noi ceea ce aparține chipului lui Dumnezeu. A curăţi în noi chipul lui Dumnezeu cel întunecat de păcat – iată sarcina ce ne stă înainte! Când va trăi în noi ideea aceasta, atunci nu fără sens va fi toată înfrânarea noastră. Aşadar marea sarcină pe care ne-o pune înainte viaţa monahală este a ne asemăna cu Însuşi Hristos, precum şi El a primit chipul omenesc, arătându-Şi Dumnezeirea.

Postul acesta este aşezat întru amintirea postului de patruzeci de zile al Însuşi Domnului în pustie, atunci când era cu fiarele, şi unde, la sfârşit, l-a lăsat către Sine până şi pe diavol şi a vorbit cu el. (2) Ce putem noi alege din cuprinsul vieții lui Hristos Însuși, aşa cum o putem înțelege din Evanghelie, din Tradiție şi din cărțile apostolilor? Iată, apostolul Pavel, genialul poet, spune că „noi oamenii trebuie să avem aceleaşi gândiri, aceleaşi simțăminte care erau şi în Hristos.”(3)

În ce constă taina? În faptul că, dacă ne asemănăm Dumnezeului Celui Întrupat, aceasta va trece şi în vecinicia care era şi înainte de facerea lumii. Ipostasul omenesc trebuie să se dezvolte în noi şi să cuprindă în sine gândul lui Hristos Însuşi.

Ce trebuie să purtăm în gândul nostru ca să nu ne Smintim de caracterul neînsemnat a multe din înfăptuirile noastre legate de post şi, în general, de nevoința chipului monahal al vieții? – Trebuie ca acea „înțelegere,” pe care am văzut-o în Hristos, să fie şi în noi. La Sf. Ioan de Dumnezeu Cuvântătorul aflăm o minunată expresie: „Noi ştim că acum fiii lui Dumnezeu sântem, şi încă nu s’a arătat ce vom fi după ieşirea noastră din această lume. Ci ştim numai, zice el, că atunci când vom vedea pre El precum este, şi noi ne vom putea face asemenea Lui: precum este El.”(4) Aşa încât vă rog, mai tinerii mei fraţi şi surori, amintiţi-vă acestea şi fiți proprii voştri „făcători,” precum o arată cel între sfinți Grigorie de Dumnezeu Cuvântătorul, făcătorii tuturor, începând cu cele neînsemnate. Şi aşa, începând cu facerile noastre neînsemnate, neobservat ne pregătim duhul şi fiinţa spre a primi până şi suflarea cea nefăcută Dumnezeiască. Asemenea genialului poet, genialului theolog, genialului filosof– apostolul Pavel,(5) fi-vom şi noi toţi făuritorii vecinicei noastre mântuiri în Dumnezeu.

„Aştept învierea morților.” Rostind aceste cuvinte ale Simvolului Credinţei ar trebui să ne amintim că ele reprezintă starea duhului care aşteaptă venirea lui Hristos. Iar această aşteptare este rezultatul înfăptuirii noastre, ea este şi va fi acea energie care neapărat ne va învia.

O, cum aş dori ca voi toți să deveniți poeți! (6) Fără o însuflare creatoare este greu să-ți petreci o singură zi aşa cum s’ar cuveni creştinului. Astfel, apropiindu-ne de Post, să ne deschidem inima şi mintea către Învierea ce ne stă înainte, aşa cum şi Domnul, înainte de a propovădui, a postit patruzeci de zile în pustie şi era acolo cu fiarele.

Şi deci astăzi v’am spus câteva cuvinte spre a vă îndrepta mintea către nevoința ce ne stă în față. La acestea aş dori să adaog că trebuie să fim nu numai poeţi, ci şi luptători plini de bărbăție. Zis-a Domnul că „Împărăția cerurilor se ia cu trudă şi cu nevoință, şi cei ce se silesc o vor răpi.” (7) Câtă vreme trăim pe Pământ, experiența noastră în trup ne arată că trebuie neîncetat să bem, să mâncăm, să dormim, să ne odihnim, ca să redobândim noi energii biologice pentru viață. Aşa şi în plan duhovnicesc, sântem nevoiți să ne hrănim sufletul, mintea, prin efort.

Voi cunoaşteți expresia, adesea întrebuințată ironic, „este în chinurile facerii.” Aşa se poate spune despre tot artistul, în orice domeniu al artelor. În felul acesta, începând cu lucruri foarte mărunte, ne vom predispune către arătarea lui Dumnezeu Însuşi în noi. Iar credința noastră stă în faptul că noi cu adevărat primim viața nezidită a lui Dumnezeu Însuşi. Când noi „urmăm lui Dumnezeu” (8) Celui Întrupat – vorbesc despre Hristos – aceasta va trece apoi şi în planul duhului după moartea noastră. De vom fi asemenea Lui pe Pământ, precum a fost El, atunci vom fi asemenea Lui în vecinicia Sa fără de început.

Vedeți ce cuvinte întrebuinţăm: Vecinicia cea fără de început a lui Dumnezeu va fi împărtăşită nouă! Aşa o îndrăzneală, oare nu este semnul nebuniei noastre? Dar iată că genialul Pavel spune că o astfel de „nebunie” mântuieşte lumea.” (9) Ceea ce ne-a făgăduit Hristos, mintea pământească nu poate cuprinde. Mintea noastră poate fi deosebit de înzestrată cu putere pentru gândirea sau înfăptuirea ştiințifică, pentru filosofie sau pentru multe altele, însă nu pentru a crede în vecinicie. Dar în vecinicie pot să creadă până şi copiii, precum zice Domnul.(10) Aşa că vedeţi şi astăzi – acelaşi cuvânt al nostru către Dumnezeul Cel ceresc, acelaşi duh ne trage a urma lui Hristos.

A trecut puțină vreme de când am auzit de la cineva: „M’am săturat, nu mai vreau să sufăr. Vreau linişte, bucurie, fericire pământească, şi sufletul meu se scârbeşte de suferințe.” Deşi un dreptslăvitor a rostit acestea, în esență el nu gândeşte în chip dreptslăvitor. Pentru a deveni în stare a cuprinde cu dragostea, mai pe urmă, întreaga făptură, trebuie să trăim multe stări dureroase şi multe suferințe. Însă energia pentru acele suferințe o dă porunca lui Hristos pentru ura de sine,(11) pentru dragostea noastră de Dumnezeu şi de aproapele.

Iată că v’am vorbit despre lucruri în realitate înfricoşate. În zilele viețuirii pe Pământ a Dumnezeului Întrupat, Iisus Hristos a fost singurul Om Care, dându-ne porunca urii de sine pentru dragostea de Dumnezeu şi de aproapele, S’a îndreptat către Golgotha, nu pentru ca pe Sine să Se mântuiască: ci El Sa dat tuturor suferinţelor, plin de dragoste pentru om-omenire. O, ce chip acela – Omul! Iar cei care au trăit acea viziune nu mai pot afla nicăieri nimic asemenea.

Domnul ne-a poruncit ceea ce El Însuşi a înfăptuit. Pentru dragostea de aproapele, El S’a dat pe Sine tuturor suferințelor, (12) şi nu numai morții, ci unei morți ce se trăia ca blestem în Vechiul Legământ: Blestemat tot cel spânzurat pre lemn. (13) Noi nu atingem măsura pe care o vedem în Hristos, şi înţelegem de ce Părinții noştri – iar cel dintâi Botezătorul Ioan – au văzut în Hristos pe Dumnezeu. Iată pildă minunată: Ioan. Atunci când oamenii erau gata să recunoască în el insusipe Messia cel asteptat, el azis: , Nu! Ci este Altul, Care vine înaintea mea, El este Mântuitorul lumii!” (14) Cât de des se întâmplă pe Pământ ca aceia ce au primit stăpânire mare asupra multor oameni să fie înclinaţi a se socoti singurii vrednici de o astfel de stăpânire! Ci iată că Sf. Ioan a aflat în sine puterea de a tăgădui acest rol şi a spune cum trăia el însuşi însuflat de viziunea lui Hristos.”(15)

Dacă se înalţă mintea noastră către acea viziune a lui Hristos pe Golgotha, atunci este de înţeles că tot cuvântul încetează. Şi atunci îl cinstim pe El ca Dumnezeu – de acum în tăcere. În cele cincizeci de zile ale Postului care ne stau în faţă, fiecare dintre voi va avea de trăit clipe grele şi atunci ne vom aminti de Hristos, Care a petrecut în pustie patruzeci de zile şi patruzeci de nopți.

Chiar înainte de începutul Marelui Post se face slujba „marii iertări.” Atunci când noi, în mica noastră obşte, vom cere smerit iertare fraților noştri pentru tot ceea ce am greşit înaintea lor în cugetul nostru, amintiţi-vă şi de Înfricoşata Judecată. Este spus că Domnul va veni în slavă. Şi când va şedea El pe scaunul Său, se vor aduna înaintea Lui toate noroadele, de la facerea omului până la cel mai de pe urmă ce va din femeie să se nască.(16) Astfel, strămutați-vă mintea de la cele mărunte care, cu toate acestea, sânt chipurile altor lucruri, nețărmurite – iată ce trebuie să facem. În capitolul al cincilea la Evangheliei de la Matei se afl multe cuvinte ale lui Hristos care pomenesc legea lui Moisi: S’a zis celor de demult: Să nu ucizi. (…) Dar Eu zic vouă… (…) S’a zis celor de demult: Să nu – preacurveşti. (…) Dar Eu zic vouă…, ş.a.m.d. Şi de fiecare dată, purcezând de la poruncile Vechiului  Legământ, El trece la înțelesul cel nemărginit al fiecăreia dintre ele. (17)

Aşa şi eu acum, încerc să vă propun, ca frate al vostru, să folosiți acest mijloc spre a face ca viața voastră să fie roditoare: De la lucruri mărunte, strămutați-vă la nemărginire!

(1) Nr. C-26 (24 Febr., 1992), după numerotarea M”.

(2)  Cf. Mt. 1:13.

(3) Cf. Flp. 2:5.

(4) Cf. 1 Io. 3:2.

(5) Cf. 1 Cor. 4:16.

(6) Părintele Sofronie avea întotdeauna în minte şi sensul grecesc, etimologic, al cuvântului „poet,” (ποίητις), adică „făcător, creator.” (N. tr.)

(7) Cf. Mt. 11:12.

(8) Cf Efes. 5:1.

(9) Cf. 1 Cor. 1:23.

(10) Cf. Lc. 10:21.

(11) Cf. Lc. 14:26.

(12) Cf. Io. 15:13.

(13) Gal. 3:13.

(14) Cf. Io. 1:27 si 29.

(15) Cf. Io. 3:26-36.

(16) Cf. Mt. 25:31-32.

(17) Cf. Mt. 5:21; 27; 31 ș.a.m.d.

(Arhimandritul Sofronie, Cuvântări duhovnicești, vol. 1, p. 289-296)

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s