Entimema ipostatică absolută:„Iubesc deci sunt”

Moștenirea teologică a Arhimandritului Sofronie este eminamente un fapt teologic împlinit: „Iubesc, deci sunt.” La el găsim cea mai desăvârșită formă a gândirii teologice contemporane, împlinirea celei mai curate entimeme – silogismul absolut al devenirii ipostatice – împlinirea poruncii lui Dumnezeu întru cea mai adâncă trăire personală. Singură Persoana poate rosti în cuvânt acest adevăr: Iubesc, deci sânt. Entimema ipostatică este ontologică, iar nu psihologică, iubirea desăvârșită fiind însăși dragostea și viața Cuvântului Întrupat care trăiește în noi El Însuși: „Eu sunt cel ce sunt” împlinind întru totul prin harul Său porunca iubirii, dăruindu-ne Duhul cel Sfânt. „Acum, prin harul Tău, și eu sunt” este cea mai înaltă trăire ipostatică a omului, identică (nu după fire, ci după har) cu starea lui Dumnezeu însuși, afară de esența Sa, care este veșnic transcendentă, inaccesibilă zidirii. Dumnezeu dăruiește zidirii sale toate atributele sale, în primul rând însăși iubirea Sa prin care omul este.

Entimemă: Raționament eliptic, silogism căruia îi lipsește o premisă, simplu subînțeleasă.