Arhimandritul Sofronie: „Deșertarea” (Cuvântări duhovnicești, vol. 1)

3

DEŞERTAREA [1]

 

Pentru prigoana în Rusia şi cinstea de a suferi pentru Hristos. Deşertarea – semnul alegerii lui Dитnezеи.

Dintru bun începutul acestui veac [al XX-lea, n. tr.], când eram în şcoala primară, starea întregii lumi era alta. Şi în Rusia simțeam o adâncă pace. În ciuda acestora, atunci când un preot tânăr, dar însuflat, vorbea copiilor despre mucenicii primelor veacuri, Dumnezeu a binevoit să-mi dea să trăiesc ceva curios şi neaşteptat. Îmi părea rău că trăiesc într’o asemenea epocă, în care nu era cazul să suferi pentru Hristos. Şi această trăire era foarte puternică, deşi eram foarte mic. Şi au trecut zece-cincisprezece ani, şi în Rusia s’a pornit o prigoană mai cumplită decât toate prigoanele istoriei creştinismului. Ce curioasă este lucrarea harului! Apostolul Pavel spune că el însuşi ar fi poftit a fi anathema de la Hristos,[2] doară de s’ar mântui frații lui. Şi eu, când trăiam ca băiat mic în această stare a părerii de rău, bineînțeles, o trăiam în Duhul Sfânt. Hristos spunea despre vremile de pe urmă, că mulți dintre voi veţi fi dați dregătorilor[3] spre a fi munciţi şi ca să vă omoare,[4] dar nici păr din capul vostru nu va cădea fără voia lui Dumnezeu.[5] Şi aşa, acest eveniment istoric – şaptezeci de ani de lungă prigoană – pentru mine a fost pronia lui Dumnezeu. Şi Rusia, cu multele ei milioane, cu un popor adânc binecinstitor, a primit acea cinste pentru care apostolul zice: Pentru Hristos s’a dăruit vouă nu numai în El a crede, ci şi pentru dânsul a pătimi.[6]

Vă vorbesc acum, în răspuns cuvântului dumneavoastră, pentru că noi vă înțelegem: Voi trăiți aceeaşi deşertare, „kenoză,” ca şi Biserica Rusă. Apostolul Pavel spune despre deşertarea lui Hristos că atunci când a atins nivele neajunse nouă, atunci a primit un Nume mai presus de toate numele, în veacul acesta şi în cel ce va să fie.[7] În Rusia am asistat la deplina nimicire – totul a fost năruit, ars. Patruzeci de milioane de creştini au fost supuşi caznelor, ucişi în chip sălbatec. Şi ca Biserică, şi pe voi vă vedem duşi în deşertarea voastră până la ultimul strop de sânge. Dar tocmai aici este vorba, că în viața voastră creştină aceasta trebuie să se înțeleagă ca alegerea voastră de către Dumnezeu. Simvolul Credinței noastre se sfârşeşte astfel: „Aştept învierea morților, şi viaţa veacului ce va să fie.” Ceea ce s’a semănat în necinstiri şi în înjosiri, se va întoarce în slavă vecinică.[8] Ştiu că nu sânt proroc, dar am un simţ că epoca noastră este alta: Cu schimbarea situaţiei Bisericii şi a creştinismului în Rusia, s’a produs o schimbare radicală şi pe restul globului pământesc. Şi chiar dacă situația voastră va continua multă vreme cu greutăți, totuși aceasta este deja o renaștere!

Suferințele pe cruce, celor răstigniți li se prefac în cuvântare de Dumnezeu şi în izvor de daruri neajunse pentru alții. Noul sfânt, Episcopul Ignatie Briancianinov, pe vremea lui spunea: „Crucea este catedra celei mai înalte de-Dumnezeu-cuvântări.”[9]cropped-rastignirea-essex.jpg

  Astfel, cu această conştiinţă vă întâmpinăm, şi vă avem ca parte din familia noastră, şi ne rugăm pentru voi în acelaşi duh ca şi pentru Rusia, Iugoslavia, România, Bulgaria, şi toate celelalte ţări care au suferit catastrofe bisericeşti. Şi acum, că aţi fost cu noi şi vă întoarceți îndărăt, sânt plin de nădejde că nici un singur ceas al suferinţelor voastre nu va trece în zadar, ci că tocmai de acum va începe să se rezidească din cenuşă Biserica noastră, cu şi mai mare slavă duhovnicească decât în veacurile trecute. Şi cu acest gând, şi cu această rugăciune vă slobozim. Din nou vom fi despărțiți geografic, însă unirea în duh nu atârnă de aceste neînsemnate distanțe.

Şi aşa, să vă păzească Dumnezeu şi să dea vouă să slujiți.[10] Domnul a zis: Care dintre voi va vrea să fie întâiu, să fie vouă rob.[11] Astfel este caracterul slujirii noastre, şi în acest sens religia creştină se distinge de oricare alta. Cu cât ne vom smeri noi mai mult, cu atât mai aproape vom fi de Cel ce S’au smerit pre Sine (…) până la moarte, iar moarte de cruce.[12] Şi Dumnezeu să vă binecuvinteze. Lacrimile voastre nu vor fi în zadar.

[1]Textul de față reprezintă un fragment al cuvântării A-41 (7 Aug. 1990) după numerotarea MTI, în care Păr. Sofronie se adresa unor feţe bisericeşti din Liban ce sufereau în vremea aceea prigoane pentru Hristos, fiind creştini ortodocşi.

[2] Rm. 9:3.

[3] Mc. 13:9.

[4] Mt. 24:9.

[5]  Cf. Lc.12:7.

[6] Flp. 1:29.

[7] Cf. Flp. 2:9.

[8]  Cf. 1 Cor. 15:43.

[9]  Sf. Ignatie Briancianinov, „Crucea proprie şi Crucea lui Hristos,” în vol. Cuvinte către cei care vor să se mântuiască (Experiențe ascetice – vol. II), Ed. Sophia, Bucureşti, 2002, pp. 68-71.

[10] Cf. Mc. 10:45.

[11] Mt. 20:27.

[12] Flр. 2.8.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s